Joi 10.01.2013, m-am dus oarecum relaxat la clinica, nimic din ce urma sa fac nu ma nelinistea. Am facut a doua sedinta de elongatie si pot sa spun ca cea mai mare realizare pana in acest moment alaturi de diminuarea durerilor si plusul emotional inregistrat, este faptul ca mi-am simtit ascultate rugaciunile si acest lucru il percep ca si cand Dumnezeu este alaturi de mine, ajutandu-ma, lucru extrem de important in incercarea mea de a duce la capat aceasta recuperare. Totul a decurs ca la prima sedinta, din pacate inclusiv durerile resimtite a doua zi dimineata. Am hotarat sa nu mai fac repaus decat in week-end, in restul zilelor in care nu am elongatie sa fac gimnastica de recuperare care consta in exercitii care din pacate trebuie sa le fac toata viata. Trebuie sa fii extrem de increzator si optimist, trebuie sa te dedici total exercitiilor si sa iti doresti sa se faca dimineata pentru a le putea face din nou, nimic nu trebuie sa te distraga de la lungul drum al recuperarii, orice alta problema trebuie trecuta in plan secund. Vreau sa ma bucur de acest sfarsit de saptamana, de liniste si astept cu nerabdare saptamana urmatore, o saptamana intensa, plina de exercitii fizice si elongatii.
In sfarsit m-am hotarat sa scriu si cum nu sunt adeptul sentimentalismului exacerbat, am ales un subiect care prin compozitia lui nu vrea sa relaxeze persoana care citeste, nici nu vrea sa se regaseasca printre acele subiecte scrise la plictiseala sau in lipsa altor preocupari, vreau doar sa prezint o realitate neplacuta din care fac parte, desi as da orice sa nu ma aflu in aceasta situatie grea din punct de vedere medical.
Cu aproximativ sase ani in urma eram angajat intr-o fabrica care procesa mai multe tipuri de fructe, in Spania, programul de lucru depindea in principiu de mine si cum orele suplimentare erau platite foarte bine ajungeam sa lucrez atat cat imi permitea organismul, cateodata chiar si 20 de ore din 24. Munca implica ridicarea anumitor greutati si foarte mult timp in care stateam in picioare, incarcatul tirurilor cu liza electrica, deci foarte multi km parcursi. Toate acestea au fost simple inconveniente care dispareau odata cu ziua in care urma sa imi primesc salariul, pana cand am suferit prima criza lombara manifestata printr-un blocaj la nivelul spatelui, acest lucru s-a intamplat intr-o zi obisnuita cand ma simteam foarte bine, in acel moment ma pregateam sa imi cumpar o periuta de dinti care se afla pe un raft aflat undeva jos, aproape de podeaua hypermarket-ului. Durere cumplita, imposibilitatea de a-mi indrepta spatele, nu puteam sa fac un pas, nu puteam sa trag aer in piept. Cu repaus si mult gel pentru calmarea durerii alaturi de pastile, am reusit sa stau in picioare dupa 4-5 zile desi aveam dureri cumplite indiferent ce miscare executam. Au urmat alte blocaje, enorm de multa munca depusa de-a lungul anilor si dupa ce am renuntat la job-ul de afara, am avut nesansa sa imi gasesc in tara un loc de munca unde din pacate ridic si imi pun in pericol sanatatea, dar ce poti face, poti trai fara sa ai un loc de munca?
In luna mai 2012 in urma unor dureri care usor usor nu ma mai lasau am hotarat sa imi fac un RMN si rezultatul a fost unul neplacut: Hernie de disc (L3 L4, L4 L5, L5 S1) in trei zone. Una intr-un stadiu destul de avansat, celelalte doua catalogate ca „inceput de hernie”. Aceasta introducere am facut-o pentru a reusi sa atrag atentia celor care au o astfel problema si care isi pun semne de intrebare, care sunt nehotarati in a alege intre metodele disponibile pentru tratarea acestei afectiuni. In urmatorul articol am sa scriu despre perioada imediat urmatoare aflarii diagnosticului, variante sunt multe, eu am ales una. Vreau sa trec alaturi de voi prin aceste momente, poate ca am sa fiu de ajutor celor care citesc aceste cuvinte.